Portativul cu amintiri

5 martie 2007

Totul începe printr-un scâncet, într-o clip? în care ?i se pare c? auzi cum pe un portativ lipit cu octave, de mii de secunde, pe acela?i pian pr?fuit culorile încep s? capete grandoare ?i s?-?i contureze o siluet?. Imensul se define?te prin detalii, detalii pe care numai tu ?i le poti defini pentru a le putea arunca în de?ertul înfometat al ideilor.

            S? situ?m pianul nostru pr?fuit într-o odaie; o odaie cârpit? cu chirpici ?i cu ferestre atât de mici încât Soarele abia simte via??.

U?a

od?ii, parc? o ram? dintr-un tablou cu pitici, se deschide larg l?sând în urma ei o zgârietur? pe portativul cu lipici. Înfrico??tor, dintr-un perete al od?ii curg, neîncetat, câte trei pic?turi de-o culoare sângerie ce se preling spre pragul u?ii.

 Trei ceasuri mai târziu ?i din umbra înc?perii î?i arat? chipul un prea frumos prin? ce purta la bra?ul s?u o prea frumoas? prin?es?, iar ochii lor str?luceau precum imaginea Carului Mare când îi zâmbe?te neîncetat, pe un cer înseninat, Carului Mic. Fac trei pa?i ?i încep s? danseze un soi de vals, un fel de dans ce par a îl cunoa?te numai ei; ca printr-o minune apar înv?lui?i într-un lan? de nori ce îi înal??, neîncetând s? valseze, îi înal?? c?tre infinit, c?tre necunoscutul melodiei ce-i vr?je?te.. Vals, vals, vals ?i pete de curcubeu pierdute prin linii melodice armonioase ce se îneac? ?i renasc din necunoscut. Din neant, apar mul?imi care aplaud?, aplaud? ?i râd, în continuu, apar, aplaud? ?i râd în continuu.

Distingi lumea ca pe un cerc ?i te învâr?i în urma umbrei tale ?i umbra ta te urm?re?te s? te prind? iar tu o cau?i în continuare ?i în jurul vostru lumea aplaud?, se râde iar în v?zduh se mai z?resc doar dou? perechi de aripi ce-?i încle?teaz? r?d?cinile înv?luite de un lan? de nori. În continuare, te învâr?i în cerc ?i încerci s? în?elegi, dar mul?imea râde, aplaud? asurzitor ?i tu pierzi ritmul valsului, î?i pierzi încrederea în priviri, nu mai distingi chipuri, nu mai distingi sunete, nu-?i mai distingi ideile. Într-o frac?iune de secund ? lan?ul de nori te înc?tu?eaz? ?i î?i fur? umbra, iar tu, în înv?lm??eala secven?elor ce-?i tulbur? privirea încerci s? redescoperi prin?ul ?i prin?esa; îi g?se?ti prin cea?? ?i te ag??i de o pan? din aripile lor ?i î?i dore?ti s? te scape din nebunia hohotelor ce-?i zgârie glasul. În continuare, se aplaud?, se râde asurzitor, iar tu, da tu, te sim?i pentru o clipa eliberat, ,,AI REU?IT!!!”, te ?ii strâns de aripile lor ?i parc? le sim?i dansul, deja îl înve?i, sim?i cum libertatea te încânt?, e?ti o parte din ei, din zborul lor, nimic nu te mai poate oprii, ai învins…

U?a

od?ii se trânte?te! Sunetul l?sat în urma ei bate a gol ?i tu, tu te treze?ti, undeva, pierdut în mijlocul unui ocean gâdilând clapele pianului pr?fuit. Nici urm? de odaie, nici urm? de mul?imea asurzitoare care râde în hohote ?i aplaud? neîncetat, tot ce mai speri este s? reg?se?ti aripile care au încercat s? te salveze, s? admiri valsul de priviri al prin?ilor, însa te g?se?ti singur în inima unei imense lacrimi s?rate ?i în jurul t?u vântul flutur? zeci de file de diferite culori ?i m?rimi, toate cu acela?i însemn. Prinzi o fi?uic? ?i cite?ti: “Sfâr?itul primului capitol!” ?i te întrebi, m?zg?lind câteva note pe portativul cu lipici, ,,Oare ce caut eu aici?!”.

Timpul te las? s? te joci cu secundele sale, vântul î?i fur? gândurile ?i le scald? în unduirea valurilor, te sim?i singur, dar te alint? amintirea valsului, valsul din nori ?i dintr-o data te reg?se?ti zâmbind, cu genele-?i înfipte în clapele pianului. Î?i aduci aminte de copil?rie, de cire?ul din curtea bunicilor unde, de cele mai multe ori, î?i petreceai timpul visând la momentul în care vei schimba lumea, la momentul în care ai s? cre?ti ?i vei purta povara în?elepciunii anilor trecu?i. Deodata totul pare atât de real, bunica, o b?trânic? ce mirosea mereu a iasomie ?i î?i petrecea timpul ?esând ,,pentru vremuri grele”, î?i îndreapt? trupul greoi pe aleea pres?rata cu frunze de-octombrie, iar ?ie, ?ie î?i miroase a gutui. O prive?ti, pentru câteva clipe în ochii ?i-i ?opte?ti ,, …pe portativul meu st? mereu o floare cu numele t?u..”; b?trânica, înl?crimat?, te strânge la piept ?i-?i cânt? vechiul ei cântec de leag?n, cu care-?i alina durerea când erai de-o ?chioap?, iar ?ie, ?ie î?i miroase, în continuare, a gutui: ,,Copil cu p?rul de m?tas?/  Copil cu ochii-nm?rgela?i/ Las? bunica s? descoas?/ Din timp to?i anii intrista?i/ ?i nu pleca, r?mâi acas?/ S? fiu mereu aripa ta…”

Ai amor?it în amintiri ?i asta î?i face bine. Înf??at în melancolie deschizi ochii ?i te reg?se?ti în aceea?i companie a valurilor, în inima acelea?i lacrimi. Î?i întinzi tâmplele pe marginea pianului ?i îngâni cântecul bunicii. Adormi visând la cufarul de lânga soba bunicilor ?i ?i se pare c? auzi cum vreascurile rupte dintr-un ram trosnesc în focul apring; e iarna, e noapte, ninge cu îngeri ?i îngerii am?gesc clipele ?i le prefac în flori de ghea?? pe fereastra camerei copil?riei tale. Cuf?rul bunicului, cuf?rul lui cu amintiri, cuf?rul în care-?i punea toate necazurile ?i din care diminea?a î?i lua câte un zâmbet nou, cuf?rul nu mai exist?, dar exist? amintirea lui ?i ea te doare, dar, în acela?i timp, te ferice?te.

Furtuna pe ap?. E?ti prins de pianul t?u pr?fuit ?i aruncat într-o furtuna monstruoas?, un vârtej ame?itor în care albastrul devine violetul rozaliu, iar tonuile de gri sunt palide nuan?e de c?r?miziu, sunetele sunt doar fosile ale unor silabe ce nu-?i g?sesc rostul, privirea ?i se împânze?te  iar trupul t?u, trupul t?u nu-?i mai simte trunchiul, nu-?i mai recunoa?te r?d?cinile, nu-?i mai are aripile, trupul t?u e alipit octavelor de pe portativ . Te zba?i, te împotrive?ti ?i cazi, cazi într-un abis. Totul se-ntunec? în jurul t?u, noaptea asta pare vid?, noaptea asta te sperie ?i încerci s? te împotrive?ti, te zba?i, în jurul t?u o întreag? confuzie de sentimente, ?ipete, hohote, aplauze; te zba?i, te împotrive?ti, vrei s? fugi, vrei s? evadezi  ?i cazi…

Te ridici, î?i scuturi gândurile ?i le pui s? se usuce în timp ce prive?ti în jurul t?u ?i g?se?ti pianul pr?fuit al?turat unei imense biblioteci. Sprijinit de un cant al bibliotecii te vezi scriind pe un portativ tot ce ai tr?it, tot ce ai sim?it ?i realizezi c? tu e?ti cel ce s-a trimis pe el ca s? arate c? orice via?? e o carte ?i mai presus de toate c? orice carte f?r? parte e la un pas apropiat de moarte .

Artistul nu e cel ce se impune, artistul poate fi chiar cel ce n-are nume ?i nu artistul define?te-o carte ci ea se define?te prin to?i cei ce-o citesc, prin fiecare in parte. A?a c?  nu î?i fie teama s? creezi, dar nici nu te sfii s? cercetezi ce al?ii au trudit ca s? compun?, ce au luat din Soare ?i au transformat in Lun?.
     

 



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X