incerc macar..

9 februarie 2009
     stiu, stiu..nu am mai scris de ceva vreme, chiar incepusem sa-mi pun si eu ceva probleme,referitoare la anumite aspecte ale existentei mele "beletristice", daca-mi permit sa o numesc asa…oricum un lucru e cert, momentan se afla intr-un mic-mare impas …ceva gen inhibitie la "locul de munca"..
    nu a disparut din personalitate nimic, ba chiar incepe sa se contureze ceva frumos si mai stabil emotional, un ceva mai puternic si mai hotarat..capat niste perspective mature si-ncep sa-mi dau destul de multe explicatii coerente si pertinente singura ceea ce e un lucru formidabil din punctul meu de vedere..
    insa mereu o sa existe sentimente, e firea umana..ajungi la un punct stabil cand ceva te clatina si-ncepi sa dai in banuieli nebanuite despre aspecte irelevante sau neplanuite care ti-ar fi putut ciupi frumusete de echilibru si l-ar putea clatina in directii de apus sau de rasarit..sunt om si simt…sunt om si mint..sunt om si pot..sunt om si asta spune tot…nu am pretentii rasarite din idei nascocite, am doar intentii de rang inalt ca sa pot sa am de unde sa cad si-apoi sa ma ridic si sa-ncep sa merg pe directii mai bune sau mai sigure spre acelasi prag..
    cand esti mic cu totii iti spun "ai sa vezi tu cand o sa fii mare" si cand ajungi "mare" ti se reproseaza lucruri pe care trebuia sa le prinzi din mers cand ai fost mic..suntem o adunatura de incoerenti definiti prin cuvinte magice pe care uneori nici nu le pricepem si tindem prin coerenta haosului nostru sa avansam, caci asa face orice spirit, se-mpiedica de o galma si trece la urmatoarea fara a-si pune prea multe intrebari despre ce l-a durut sau ce-ar fi putut face daca n-ar fi facut ce-a putut..
Avem impresia ca pentru a ne dezvolta trebuie sa fim cu 20 de pasi inaintea celorlalti, dar uitam sa constientizam ca pasii mici ne fac mari, ca fiecare fir de drum pe care il gresim ne face sa urcam din ce in ce mai mult, pentru ca ne ofera alternative, pentru ca ne da posibilitatea de a alege, de a lua decizii, de a ne restructura ca fire..
    suntem atat de superficial si totusi atat de profunzi, suntem duali in simplitatea noastra si gasim mereu cele mai intortocheata carari de ajunge la raza de soare care rasare la cativa pasi de noi…
    suntem urati prin frumusetea noastra si totusi atat de frumosi prin tot ceea ce numim defecte, pentru ca devenim misteriosi si ne definim unici prin sclipiri asemanatoare dar expuse diferit..avem atat de multe calitati sustinute de idei pe care le pierdem chiar in clipa in care se nasc si nascocim atat de multe imbecilitati bazate pe lucruri atat de logice noua, insa umbrite de egoismul de a avea ce pot sa aiba toti..
    imi place de noi, atat de complecsi si totusi atat de goi! n-am sa ma satur niciodata de noi, de fiecare el, de tu, de toti cei care sunteti definiti ca voi, de individualitati, de eu, de ei regasiti in doi, de ce-ar fi putut fi el cu ea si ce si-au regasit in timp ce ideile despre toti urmareau prezentul cum le etala..
 
 
    si dupa cum ziceam, mai lucrez putin sa-mi aranjez ideile aruncate prin sertare prafuite din plin si ..revin!


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X