din amintiri..

13 februarie 2009
..iubesc cartile, cartile te innobileaza, unele te definesc, altele te contrariaza, unele iti deschid atat de mult orizontul incat ai putea la nesfarsit sa cauti raspunsuri fara a-ti pasa daca timpul trece, sta sau isi cauta culcus undeva pe-o pagina a ideilor tale pana-ti insusesti tot ceea ce nu-ti apartinea, te captiva si iti parea destul de intangibil..
..iubesc cartile vechi, cartile care miros a statut, luate din anticariate ale unor batranei[acest lucru spus cu cea mai mare stima] care toata viata lor si-au dedicat-o in a descifra misterele cuprinse intre 50,100,200 pana la mii de pagini tipografiate mai mult sau mai putin orgolios..
..iubesc cartile noi, cu izul lor cald de proaspat scos de sub tipar si cu paginile lor lucioase care te lasa sa glisezi in voie de pe un versant al ideilor pe altul, cu modernitate caligrafierii si organizarii lor, cu stilurile reinnoite si toate corecturile "up-datate" dupa noul DOOM..
"Oamenii cartilor",pasionatii de lectura care nu necesita neaparat o anumita intensitate sau amplitudine, un anumit ritm sau o anumita colectie de carti citita de-alungul a 2 nopti albe, sunt cei care vor fascina mereu, sunt persoanele care nu necesita prea multe cuvinte ca sa descrie intr-o privire un aspect elegiat si nu tin neaparat sa demonstreze cuiva cantitatea sau calitatea lecturilor lor… oamenii cartii nu au nevoie de razboaie sau crize economice ca sa-si defineasca valorile si adevaratele teluri, ci doar de un pasaj care sa-i incite..
 Cunosc, sau cunosteam [ pentru ca nu am idee daca prezentul imi mai permite sa folosesc adresarea aceasta datorita perioadei lungi de timp ce a trecut de cand nu l-am mai provocat la o discutie interminabila], un om al cartii autentic, un om care m-a facut sa iubesc mai mult decat as fi putut ideile aruncate pe paginile prafuite de timp si discutiile controversate pe care acestea le iscau.
 Acum mai bine de 4 ani, din curiozitate si la initiativa unui bun prieten, am inceput sa frecventez sedintele cercului literar tinute intr-o biblioteca inghesuita pe un colt de strada burghez al vechiului Tomis. Biblioteca, in ciuda apartenentei sale mereu disputate legal  datorita legionarilor ce o revendicau, reusea sa gazduiasca intruniri la care tinerii si mai putin tinerii dornici de a scapa de rutina cotidiana veneau si isi expuneau ideile pe anumite tematici literare si nu numai.
Nu va imagiati o biblioteca sofisticata , cuvantul burghez definea numai strada, nu si interiorul locatiei.Inauntru rafturi pline de carti vechi si mai putin vechi erau flancate ici colo de cate un fotoliu pe stil vechi, cateva scaune trecute mai bine de prima tinerete si o masa central pozitionata care te invita la lectura. Totul avea un aer atat de primitor si o incarcatura emotionala puternica.
    Aici intalneai doi oameni care si-ar fi dat si si sufletul pentru a mentine viu spiritul bibliotecii, caci in fond aici, printre copertele scorojite ale cartilor, era ceea ce ei numeau cu adevarat casa.
    El, mereu vorbea despre mari oameni si nu numai,pierzandu-se pe un drum sinous si incredibil de frumos al detaliilor si al explicatiilor spiritului creator denotand o familiaritate debordanta.Era placut sa auzi vorbindu-se despre Nichita ca despre unul dintre noi si despre ce era el, inafara titulaturilor elegiste bine cunoscute de toata lumea. Devenea o placere sa primesti atat de multa lejeritate in a te exprima,nu-ti impunea nimeni reguli, limitari de compuneri in trei pagini pe o tematica anume. Divagai de pe un flanc al poetului flamand pe cel al corelatiilor anglo-saxone  cvasiinstantaneu..
    Ea, mereu zambitoare, emana o caldura sufleteasca greu de explicat.
    Aveau amandoi atitudinea aceea a notiunilor ce cad greoi, a cunoasterii si a misterului incropite intr-un amestec de modestie si recunoastere.
    Se valorificau aici persoanele care aveau ceva de zis,dar ale caror pasiuni nu prezentau interes pentru materialismul impamantenit al vremurilor si era interesant sa vezi tot felul de statute sociale in jurul unei mese ce isi regaseau un glas comun.
    Hehe, niciodata nu plecam de-acolo in 2 ore cat ar fi trebuit sa tina, teoretic, mereu plecam odata cu ziua, dar nu regret week-end-urile petrecute acolo caci au avut o contributie covarsitoare asupra definirii  valorilor mele.
   
 Domnului Lamureanu si Doamnei Seri, le multumesc!…si in ciuda timpului ce a trecut, mereu zambesc gandidu-ma la dumnealor si la mica biblioteca "  Petre Tutea " in care timpul nu avea valoare printre sutele de carti..
 
recunosc..as fi vrut sa scriu despre o carte pe care o citesc de ceva vreme si care imi creeaza anumite controverse ["Fabrica Mortii, o marturisire despre Auschwitz", Ota Kraus si Erich Kulka],dar o sa mai fie timp si despre asa ceva..:D


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X