Archive for Diverse

din amintiri..

vineri, februarie 13th, 2009
..iubesc cartile, cartile te innobileaza, unele te definesc, altele te contrariaza, unele iti deschid atat de mult orizontul incat ai putea la nesfarsit sa cauti raspunsuri fara a-ti pasa daca timpul trece, sta sau isi cauta culcus undeva pe-o pagina a ideilor tale pana-ti insusesti tot ceea ce nu-ti apartinea, te captiva si iti parea destul de intangibil..
..iubesc cartile vechi, cartile care miros a statut, luate din anticariate ale unor batranei[acest lucru spus cu cea mai mare stima] care toata viata lor si-au dedicat-o in a descifra misterele cuprinse intre 50,100,200 pana la mii de pagini tipografiate mai mult sau mai putin orgolios..
..iubesc cartile noi, cu izul lor cald de proaspat scos de sub tipar si cu paginile lor lucioase care te lasa sa glisezi in voie de pe un versant al ideilor pe altul, cu modernitate caligrafierii si organizarii lor, cu stilurile reinnoite si toate corecturile "up-datate" dupa noul DOOM..
"Oamenii cartilor",pasionatii de lectura care nu necesita neaparat o anumita intensitate sau amplitudine, un anumit ritm sau o anumita colectie de carti citita de-alungul a 2 nopti albe, sunt cei care vor fascina mereu, sunt persoanele care nu necesita prea multe cuvinte ca sa descrie intr-o privire un aspect elegiat si nu tin neaparat sa demonstreze cuiva cantitatea sau calitatea lecturilor lor… oamenii cartii nu au nevoie de razboaie sau crize economice ca sa-si defineasca valorile si adevaratele teluri, ci doar de un pasaj care sa-i incite..
 Cunosc, sau cunosteam [ pentru ca nu am idee daca prezentul imi mai permite sa folosesc adresarea aceasta datorita perioadei lungi de timp ce a trecut de cand nu l-am mai provocat la o discutie interminabila], un om al cartii autentic, un om care m-a facut sa iubesc mai mult decat as fi putut ideile aruncate pe paginile prafuite de timp si discutiile controversate pe care acestea le iscau.
 Acum mai bine de 4 ani, din curiozitate si la initiativa unui bun prieten, am inceput sa frecventez sedintele cercului literar tinute intr-o biblioteca inghesuita pe un colt de strada burghez al vechiului Tomis. Biblioteca, in ciuda apartenentei sale mereu disputate legal  datorita legionarilor ce o revendicau, reusea sa gazduiasca intruniri la care tinerii si mai putin tinerii dornici de a scapa de rutina cotidiana veneau si isi expuneau ideile pe anumite tematici literare si nu numai.
Nu va imagiati o biblioteca sofisticata , cuvantul burghez definea numai strada, nu si interiorul locatiei.Inauntru rafturi pline de carti vechi si mai putin vechi erau flancate ici colo de cate un fotoliu pe stil vechi, cateva scaune trecute mai bine de prima tinerete si o masa central pozitionata care te invita la lectura. Totul avea un aer atat de primitor si o incarcatura emotionala puternica.
    Aici intalneai doi oameni care si-ar fi dat si si sufletul pentru a mentine viu spiritul bibliotecii, caci in fond aici, printre copertele scorojite ale cartilor, era ceea ce ei numeau cu adevarat casa.
    El, mereu vorbea despre mari oameni si nu numai,pierzandu-se pe un drum sinous si incredibil de frumos al detaliilor si al explicatiilor spiritului creator denotand o familiaritate debordanta.Era placut sa auzi vorbindu-se despre Nichita ca despre unul dintre noi si despre ce era el, inafara titulaturilor elegiste bine cunoscute de toata lumea. Devenea o placere sa primesti atat de multa lejeritate in a te exprima,nu-ti impunea nimeni reguli, limitari de compuneri in trei pagini pe o tematica anume. Divagai de pe un flanc al poetului flamand pe cel al corelatiilor anglo-saxone  cvasiinstantaneu..
    Ea, mereu zambitoare, emana o caldura sufleteasca greu de explicat.
    Aveau amandoi atitudinea aceea a notiunilor ce cad greoi, a cunoasterii si a misterului incropite intr-un amestec de modestie si recunoastere.
    Se valorificau aici persoanele care aveau ceva de zis,dar ale caror pasiuni nu prezentau interes pentru materialismul impamantenit al vremurilor si era interesant sa vezi tot felul de statute sociale in jurul unei mese ce isi regaseau un glas comun.
    Hehe, niciodata nu plecam de-acolo in 2 ore cat ar fi trebuit sa tina, teoretic, mereu plecam odata cu ziua, dar nu regret week-end-urile petrecute acolo caci au avut o contributie covarsitoare asupra definirii  valorilor mele.
   
 Domnului Lamureanu si Doamnei Seri, le multumesc!…si in ciuda timpului ce a trecut, mereu zambesc gandidu-ma la dumnealor si la mica biblioteca "  Petre Tutea " in care timpul nu avea valoare printre sutele de carti..
 
recunosc..as fi vrut sa scriu despre o carte pe care o citesc de ceva vreme si care imi creeaza anumite controverse ["Fabrica Mortii, o marturisire despre Auschwitz", Ota Kraus si Erich Kulka],dar o sa mai fie timp si despre asa ceva..:D

incerc macar..

luni, februarie 9th, 2009
     stiu, stiu..nu am mai scris de ceva vreme, chiar incepusem sa-mi pun si eu ceva probleme,referitoare la anumite aspecte ale existentei mele "beletristice", daca-mi permit sa o numesc asa…oricum un lucru e cert, momentan se afla intr-un mic-mare impas …ceva gen inhibitie la "locul de munca"..
    nu a disparut din personalitate nimic, ba chiar incepe sa se contureze ceva frumos si mai stabil emotional, un ceva mai puternic si mai hotarat..capat niste perspective mature si-ncep sa-mi dau destul de multe explicatii coerente si pertinente singura ceea ce e un lucru formidabil din punctul meu de vedere..
    insa mereu o sa existe sentimente, e firea umana..ajungi la un punct stabil cand ceva te clatina si-ncepi sa dai in banuieli nebanuite despre aspecte irelevante sau neplanuite care ti-ar fi putut ciupi frumusete de echilibru si l-ar putea clatina in directii de apus sau de rasarit..sunt om si simt…sunt om si mint..sunt om si pot..sunt om si asta spune tot…nu am pretentii rasarite din idei nascocite, am doar intentii de rang inalt ca sa pot sa am de unde sa cad si-apoi sa ma ridic si sa-ncep sa merg pe directii mai bune sau mai sigure spre acelasi prag..
    cand esti mic cu totii iti spun "ai sa vezi tu cand o sa fii mare" si cand ajungi "mare" ti se reproseaza lucruri pe care trebuia sa le prinzi din mers cand ai fost mic..suntem o adunatura de incoerenti definiti prin cuvinte magice pe care uneori nici nu le pricepem si tindem prin coerenta haosului nostru sa avansam, caci asa face orice spirit, se-mpiedica de o galma si trece la urmatoarea fara a-si pune prea multe intrebari despre ce l-a durut sau ce-ar fi putut face daca n-ar fi facut ce-a putut..
Avem impresia ca pentru a ne dezvolta trebuie sa fim cu 20 de pasi inaintea celorlalti, dar uitam sa constientizam ca pasii mici ne fac mari, ca fiecare fir de drum pe care il gresim ne face sa urcam din ce in ce mai mult, pentru ca ne ofera alternative, pentru ca ne da posibilitatea de a alege, de a lua decizii, de a ne restructura ca fire..
    suntem atat de superficial si totusi atat de profunzi, suntem duali in simplitatea noastra si gasim mereu cele mai intortocheata carari de ajunge la raza de soare care rasare la cativa pasi de noi…
    suntem urati prin frumusetea noastra si totusi atat de frumosi prin tot ceea ce numim defecte, pentru ca devenim misteriosi si ne definim unici prin sclipiri asemanatoare dar expuse diferit..avem atat de multe calitati sustinute de idei pe care le pierdem chiar in clipa in care se nasc si nascocim atat de multe imbecilitati bazate pe lucruri atat de logice noua, insa umbrite de egoismul de a avea ce pot sa aiba toti..
    imi place de noi, atat de complecsi si totusi atat de goi! n-am sa ma satur niciodata de noi, de fiecare el, de tu, de toti cei care sunteti definiti ca voi, de individualitati, de eu, de ei regasiti in doi, de ce-ar fi putut fi el cu ea si ce si-au regasit in timp ce ideile despre toti urmareau prezentul cum le etala..
 
 
    si dupa cum ziceam, mai lucrez putin sa-mi aranjez ideile aruncate prin sertare prafuite din plin si ..revin!

nu stiu…

miercuri, aprilie 30th, 2008

    am adormit pe o colina a inimii tale;noaptea ne lasa desfraul aprins, am zeci de iluzii si ganduri amare, dar lupa ideilor tale din zborul fugar un zambet mi-a prins… 

    Ziua ta trista,minutele mele reci,tot ce azi-ul arunca blestemat si incrustat adanc pe o batista nu-ti doboara nici vorba, nici spiritul sa-mi spui:
    "de maine nu ai sa mai cazi;mania ideilor tale se-ntinde-n  nestire si-si pierde din suflu cand nici nu visezi, nu canta prin colturi de toamna abisuri ci alina-ti siretlica-ti licarire in boarea rumenie a unei tarzii primaveri. Eu nu ma stiu prea bine, dar nici nu-mi prea doresc, caci te invat pe tine si simt ca evadez.Sunt doar un prizonier , voit, de drept, de drag si nu regret ca ieri ti-am smuls un gand din prag.Adorm in inclestarea cuvintelor ce-ti mor cand noaptea te-nvrajbeste sa mai arunci un dor si nu mi-e frica azi cum nu mi-a fost nici maine cum ca ai sa imi ceri sa fac din ieri ruine. Sunt doar un prizonier si-n aripa mea franta ascund tacut, stingher o dragoste profunda.Ai invatat sa speri desi iti ploua gandul, dar eu un prizonier , iti recunosc cuvantul si-mi place cand ma-ngani si ma alungi, ma cauti, ma pierzi si ma infrangi in inchisoarea-ti de-aur…"

    Privirea mea te-asculta si nu-ti sopteste-o apa, ea tinde sa te-ajunga dar glasul tau ii scapa. Incuietor si apring dobori incet cuvantul si tot ce curge-n treacat e dus odat’ cu vantul, dar inca-ti  mai luceste un colt ascuns din patimi si prind incet ocolul, pierzandu-ma de lacrimi.
   Ne deghizam, ades, in tot neintelesul si resimtim  intens tot purul, interesul, tot ce in haine albe si pline de rutina noi nu vedem cu chipul caci gandul ne e vina, tot ce-n culoarea vietii nu am atins cu pleoapa, simtim neintelesul si ne-ntocmim noi mapa…
   O mapa a trairii, un mapamond vivace, o lume-n care timpul nu are cum s’ne joace; un almanah de clipe ce le-am pierdut in masca, traim acum trecutul pe-o ramura a noastra.
   "…ma scuzi ca-ti gandur gandul dar simt sa-ti fur din nume, sa iti ascund prezentul ce ti-a rapit o lume.Hai, sa urcam in carca aromelor uitate si nu uita ca totul se va sfarsi la sapte caci treacatul e suier si vorba-ti departare, eu voi lasa colina aici, ascunsa-n zare, si-mi voi usca din seva pe aripile tale..
    Tu nu privi in urma si nici nu te-ntrista, continua-ti povara de-a te reinventa, ascute-n ganduri calde tristeti de primaveri si nu intorce vorba acelui ce-ai fost ieri!
     Tu prizonier voit, de dor, de drag, de vise nu-ti pierde-asa subit culorile aprinse, tu zboara-n departare cu aripile rupte, caci ai sa ai mereu un vant ce-o sa te-ajute.Si de-ai fi inclestat sa nu-ti cunosti iubirea nu spune c-ai uitat cum dominai sclipirea, cum doborat de fapte urcai printre minuni si-ncercuiai multimea cusuta peste luni, cum marti rupeai trecutul si miercuri nu visai si incarcat in joi tu vinerea dansai, iar sambata oculta isi revarsa durerea, in timp ce prin duminici tu rascoleai puterea…"
   Si tu iti plimbi privirea si cauti sa ma-nvii, eu vreau sa-ti fur un zambet si-mi spui ca ceru-i gri, dar tot te prind de ganduri si te clatesc prin stele s’adormi de o colina a glasurilor mele…
    Hai sa-nflorim in glastra ca doua pietricele si-n sfanta apa noastra sa amintim de ele; eu nu-ti cunosc uratul, dar nici nu-l realizez, tu-mi prinzi in zbor acutul si-ncerci sa-l colorezi…
    N-am sa cunoastem vidul caci nu stim intristarea decat a artefactelor ce nu-si cunosc  vanzarea ; suntem ca doua lacrimi ce-n valsul nostru sec, pictam in mii de nuante  o bezna cu efect si nu uitam sa strangem in randurile goale  batranii ce-au sadit povestea noastra-n foale..
                    
 
     

uneori..

luni, noiembrie 12th, 2007
nu-mi incurca marturiile in panzele aripilor tale…
 
 
trei ceasuri rupte, am doua idei ce stau pitite in curte, inima-mi sta inclestata in dinte si inca iti mai simt glasul pe cerul albastru in zecile lui de cuvinte :" n-am sa te uit, am sa mi te prind cu agrafe in minte!"..sunt zile pe care mi le doresc goale, zile ce nu-si cunosc adevarata valoare, zile pe care le-as putea rupe de la mine, zile pe care mi le amintesc pline, zile pictate in joi, zile incrustate si sfasiate din noi, amagirea zilei ce trece, iubirea zilei ce-ar fi putut veni si sta, dar pleaca rece…sunt doar zile pe care ambitia le descrie in creioane tocite pastelate cu pete albe de culoare si le developeaza zambete pe margini de antet , sunt zile triste ce par sa straluceasa tete-a-tete, sunt zile ce le inec in mare…lipite,dezlipite, rupte,mute,goale, dansand peste picioare cu mainile prinse de-o raza de soare, cu gandul strapuns de zeci de cuvinte..cuvinte ce se rastalmacesc si se rostogolesc pe coridorul sunetelor fripte lipit de un colt uitat de minte, cuvinte rupte din cuvinte ce se descos si se rasucesc in sunete lipite…cuvinte  fara cuvinte , pierdute in zeci de sunete goale de cuvinte rupte din resturi cojite de cuvinte pe care le pierzi in iluzia unui cuvant ce definea cuvinte..sunete seci ascunse in sunete reci ce-si insusesc sunete coapte de sonoritatea unui sunet ce arde..imaginea cuvantului ce rasuna sunete mute in noapte si zilele ispitei despletite pe geana unei soapte..
 
                    
  
 
 
 

(…)

miercuri, august 22nd, 2007
Amesteca-ma-n picaturi!
-sunt  zeci de pivnite inchise
si lacatele-ntre franturi
asculta piese moderniste..
 
Desprinde-ma din radacini,
si nu ma defini in fraze,
sunt inca doua lacrimi ce stau sa le imbini
iar trupul asta sec sta tulburat pe dincolo de raze…
 
Topeste-ncet cuvintele pe-o pleoapa
si cuteza sa nu cunosti durerea..
-eu mai am inc-un suflu ce-nalta peste apa
caci soapta lui adanca a retezat tacerea…
 
                         
 
 

eu prin prisma tuturor..

luni, august 20th, 2007
 ok.. suntem egoisti,da?…bun,atunci de ce iubim?de ce ne permitem sa avem prieteni sau sa pretindem la a avea prieteni? Egoismul tine de singular, insa de cele mai multe ori, daca nu in totalitatea cazurilor, il folosim prin definitia pluralului…Poate pentru ca e prea dureros sa spui.."eu sunt egoist"..si atunci ii definesti pe toti din jurul tau.."suntem un popor egoist"?…si daca eu nu vreau sa fiu o parte din gasca ta de cuvinte pluraliste egoiste? ai sa poti face oare diferentiere?oare tine de tine sa incerci sa descompui din pluralul tau scaderea ? esti limitat la o simplista adunare  pentru ca nu iti  permiti decat sa fii un oarecare…nu cunosti luxul individualizarii caci ai pierdut de mult esenta singularizarii…pentru tine nu existi tu ca persoana, esti o adunatura de voi care nu cunoaste eroi; un amestec haotic de ei care se pierde pe la colturile retezate din basmele cu zmei pentru ca ai fost prea egoist sa recunosti ca "eu exist" si atunci ti-ai adunat toata gruparea de noi ca sa nu simti decat o oarecare singuratate in doi…
 Bun venit in portalul singuratatii de grup !!.aici cinstim ceea ce simtim cu totii, caci durerea trebuie impartita si bucuria la fel, asa e fratesc…de ce sa sufar singur, cand poate suferi cu mine un intreg univers? si-atunci recunosc in fata tuturor:" Suntem un egoist firesc si tot ce tine de noi capata o infatisare  de grotesc, ne sustinem  argumentele prin voi si ii folosim pe ei drept ce-i dintai din clanul nostru mascaresc!! Veniti sa ne iubim fiinta ce-am cutezat s-o intrupam din pluralism,dar nu uitati nicicand  ca SUNT un pur, haotic  egoist"…
                           
 
 
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X